coapselor tale m-aș smeri în toată profunzimea lor
pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu
și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară
de trei ori trei m-aș închina sânilor coapselor- buzelor tale
m-aș consfinții ultim cuvânt tu mi-ai rămâne mereu prima șoaptă
începutul unui poem pe care nu l-am scris încă
încă te simt cum tragi în mine toate clopotele alea
bat ca niște inimi rupte de realitate și visul meu continuă
doar împreună îl putem duce mai departe
cât mai departe de neîmpliniri ocazionale și neputințe zilnice
flacăra asta e prea mare și arde prea tare
să nu le lăsăm copleșiți de căldură nu vezi cât e de frig afară
și ce dacă e îmi e atât de bine înăuntru lasă-mă să mă topesc
să cresc în tine apele peste cote firești tu nu te-ai săturat de normal
pe mine așa mă chinuie o sete de inedit
înghit în sec și-aștept să-mi dai să sorb din cana ta de cafea
zorii zilei de mâine