Iartă-mă că nu mai cred
să tac din uimiri cu sufletul
stinghie la mal.

Uită-mă cum inventez roluri
pentru cuvintele inelare
pierdute dincolo de duhul
sărutului.

Pierde-mă din privire odată cu mareea de ochi străini,
am atâta gol în corp încât
mă scufund în plutire pănă la os
și devin pasăre.

Zidește-mi clipa când tainicul
a căzut în tripitic peste tâmplele noastre,
atunci chiar credeam în tine.

Crește-ți un om cu chipul tău, iar odată cu soarta
vă vor pierde atât dumnezeu, cât și moartea
în ascunzișul de sub secundar.