Te-ștept să vii în noaptea mea iubite,
Să toarcem fir din caierul de lună,
La șezători de stele despletite,
Să-ntindem ițe din a lor cunună.

Apoi să țesem lung covor de vise,
Cu fir de aur din al lunii ghem,
Să-l presărăm cu diamante smulse
Din coama sfânta-a Zeului suprem.

Să-l înșirăm din noapte până-n zori
Și să-l pășim desculț, cu pas ușor,
Lăsând în urmă, șir de dulci fiori
Și nestemate clipe de amor.

Iar când pe noaptea-mi zorii se revarsă,
Înfricoșați de-al soarelui făclii,
Să implorăm lumina nemiloasă
Ce ne destramă firele-aurii,

Să ne adoarmă, ocoliți de astru,
Până-i pălește raza la apus,
Apoi, să ne trezim zburând măiastru,
Spre șezătoarea stelelor de sus.