Când noaptea-mbracă cerul cu vălu-i de mătasă
Și zestrea de podoabe se-nșiră rând pe rând,
Privește ,,Carul Mare,, și-ai să mă vezi frumoasă
Și tristă printre stele ce-ți vor șopti zâmbind:

-O, tu Luceafăr mândru, ce-aprinzi cu-a ta sclipire,
Pe pânza de-ntuneric, scântei de dulce-amor,
Ne-atenge cu-a ta rază și-ți vom cânta iubire
Pe corzi de harpe line, cu îngerii în cor.

Și-ncoronat cu lauri, stăpân pe-al nopții zestre,
Îți vom purta podoabe pe tronu-mpărătesc,
Din nori ți-om face patul și-n lumea de poveste,
Cu noi, să uiți de steaua ce lacrimă lumesc.

Privește ,,Carul Mare,, iubite, și mă vede,
Frumoasă printre aștri, pe fruntea-ți lăcrimând,
Căci dintre toate-aceste podoabe deșuiete,
Doar steaua mea veghează asupră-ți, luminând.

Lumină ce nu piere la destrămarea nopții
Precum se stinge visul, țesut pe gene lungi
De stele adormite, când valurile vieții,
Mi te aruncă-n poală, tristețea să-ți alungi.