Două inimi stau la sfadă
Și se-ntreabă: tu mi-ești dragă?
Una spune introvertit: nu știu, poate, ce-ai pățit?
Cealaltă e extrovertită și zburdă veselă și cântă:
Te iubesc de nu mai pot! Te iubesc de mor de tot!
Cum totul se-mparte pe din două
Dăm lumii nimic, restul păstrăm nouă
Dăm în exterior binețe și cu bună visare
Păstrăm pentru noi plăcinta cea mare.

Una-i inima din piept, e simbol de drag și-i drept
E a mea stare ce ține, când te vreau și când mi-e bine.
Cealaltă e inima minții, până o convingi te-apucă sfinții
E mai mult decât șireată, e băiat, dar e și fată
E un tot în ea și-i pus, cât e anima e și animus.
Cum totul se-mparte pe din două
Dăm lumii nimic, restul păstrăm nouă
Dăm în exterior binețe și cu bună visare
Păstrăm pentru noi plăcinta cea mare.