Bacovia îmi umblă prin suflet
cu abatoare de miei
trupul chircit într-un bob
coboară în adânc după sărutul lui Iuda
fântânile dau în clocot

hamal neobosit un păianjen
cară pânze pentru răni viitoare

Iisus strecoară lumea prin ciur
bulbi de rouă pocnesc
de binecuvântare se aud bufnițe țipând

e prima oară când întind brațele
strâng cerurile mai aproape de tâmple
ating forma iubirii să ne aparținem

gângurit de lumină în scutec de magnolie
doar astăzi