Singurătatea parcă mă strâge de gât,
Precum timpul asupra tinereții,
Când tu ești departe, iar gândul
La tine îmi este, la marginea dimineții.

Lasă-ți fericirea și dorințele,
În mâinile cui te merită,
Iar din zâmbetul sufletului tău,
Stele vor prinde viață.

Încrederea să o găsești în mine,
Când iți mângâi obrazul cu mâna,
Iar sufletul să ți-l ating cu inima
Căci o șansă am de la viață, alături de tine.

Cuvintele îmi sunt refugiu
Iar ziua ascunde mereu,
Sentimentele unor nopți pierdute;
În sihăstrie locuiesc și eu.

Prin vibrații de inimă și dor,
Astăzi îmi înec amarul...
Din amintirile ce au trecut,
Îmi învăț mereu tiparul.

Iar tu, adesea printre cititori,
În tăcere îți asculți regrete,
Teama de a cunoaște viață și feciori
La bătrânețe îți vor fi poveste.

Căci timpul și clepsidra lui,
Înșelător și cu o viteză nebună,
Anii trec când eu mi-aș fi dorit
Momente să mai fi avut, împreună!

Căci tu din greșeli să fi-nvățat,
În tinerețea ta fragilă,
Câte-o viață nouă ai fi căpătat
În fiecare an, în primăvară!