Șoseaua era fluviu de tromboane,
iar eu, fugit din cruda sesiune,
scrutam alei cu gândul de a pune
un ochi, măcar, pe dulcile codane,

spre-a-mi exprima intențiile bune,
de îndrumare-n traficul cu toane,
a carierei lor de pietoane
și-n altele pe care nu le-aș spune.

Până pe seară, n-aveam rezultate,
eram prea tânăr, ele prea cu frică
ori, prea degrabă foarte măritate,

încât, mai mult cu forța, vasăzică
spre a-mi fi iertate-o parte din păcate,
strada treceam doar câte-o bătrânică…

Ca și o rană lanul de urzică,
așa trecut-am… Port nevindecate
poftirile samaritene - cică

vederea mi-a slăbit, cam duse-s toate
și-am suflul de miner la Copșa Mică,
iar pasul - și nu numai, jumătate.

Mai ieri, ca un derviș uitat prin dune,
stam cocoșat, cu ochii spre balcoane,
cătând în zare fetele morgane,
la colț de stradă deasă… O minune

de tânără cu pletele bălane
m-a prins de braț, cu multă sfiiciune.
„Haide!” mi-a spus. N-am vrut… a mă opune
și strada m-a trecut, printre claxoane…