Când indiferența devine actor principal
într-o piesă cu actori de duzină,
voi învăța să respir aerul vremii
doar atât cât e nevoie
ca din pieptul meu să răsară duminici.

Nu mă mut niciodată din mine:
îmi pasă.
Nu trimit către alții
apăsările din suflet,
știu să le transform
în dimineți răcoroase.

Nu contează dacă mă împung fericiri
ca niște coarne de melci,
nici dacă întâmplarea
își lasă în suflet
vreun stigmat lipicios –
gândurile mele nu le păstrează
decât argintul,
pulverizându-l, în inimi,
vindecător.

Freamătă norii pe dinăuntru –
chem seninul să îi alunge.
Cum să rămân la grija furtunii,
când împăcarea e trasă la sorți?

Mă-ntâmpină munți de indiferență,
dar, la o clipire, totul devine câmpie.