Nu mai puteam sări acum ca mai înainte,
ca un brabete obișnuiam să mă deplasez
câțiva mă invidiau și asta le otrăvise chipul,
stau acum numai întins și aștept ploile,
cel mai mult și mai mult ele mi se potrivesc,
iarba o să se înalțe și nu va vedea nimeni
cum pe inelarul meu se va înfășura singură o plantă
care mă va liniști, de rușine mă voi îmbujora,
când se va înălța suficient, în parte
nu voi mai putea privi pe nimeni în ochi,
păsările vor migra și vor bănui doar de-acolo de deasupra
că sunt, vor spune; acolo undeva jos,
cam în locul acela ar trebui să fie, lângă trestii,
ei las, că și-a făcut-o cu mâna lui, vor spune,
cine-l punea să iubească pe cele mai neprielnice vremi,
pe cele mai neprielnice femei, nimeni, el singur,
vor spune păsările și vor zbura spre sud.