Când am uitat de voi toți
și eram uimit cum de nu m-am părăsit și eu,
probabil pentru că trenul care eram. purtat turbat, așa,
spre nicăieri promițătoare
mergea prea repede ca să mă lase să săr din mine,
când am uitat de voi toți, care ne fericeam sau puteam sp ne fericim unul pe altul,
v-am văzut.
nu toți erați trenuri sau vapoare sau știu eu ce alte lighioane care nu vor să te lase să cobori un pic, din când în când.
Și ce frumoși erați, voi care coborați din mers să vă priviți un pic, din când în când.
M-am dus să caut conductorul, să îl întreb unde se grăbește, de nu oprește și el măcar un pic.
Dar trenul era mizerabil deja și nici urmă de conductor.
L-ați văzut voi pe undeva?
Nu mai țin minte cum arată...
Ce tren nebun mai eram!
Dar nu știu cum tu ți-ai dat seama că mi-e rău de atâta mers
și ai înnodat șinele.
Grozav s-au mai zbătut vagoanele încercând să meargă pe șinele înnodate, dar nodul a ținut.
Teribil nod ai mai făcut!
un pic m-am julit la genunchi, dar nu mă plâng, îmi trece. Ba chiar îți mulțumesc.
Până se vindecă mai stau puțin.
Oricum tren nu mai vreau să fiu când toate șinele mele înseamnă pământ.
Mai stau puțin să mă găsesc și apoi plecăm cu toții, fir de praf pe raza vreunui soare.
Ce nod formidabil ai făcut!