între mine și mine
stă metamorfoza necesității,
căci timpul mi-a violat
smulgerea din neant,
caracterul alienat de noțiuni fugare
și
facticitatea.

și nu știu unde să-mi las amintirile,
căci abisul din ele
e oglinda zilei de mîine,
iar eu nu mai am puterea
să depășesc secundele,
precum depășeam
carnea de pe corpurile lor.

aș vrea să-mi bag mîinile-n gură
și
să-mi scot organele afară,
inimă,plămîni,intestine,
toate să nu mai fie nimic altceva
decît un carnaval al
neființei.

dar.

îmi urlă și coastele,
și sternul
și clavicula.
îmi urlă diminețile-n migrene
și-n alcool.

îmi urlă oasele prin piele,
în timp ce corpul mi se topește violent
gram cu gram,
ca ketamina la microunde.

și mă dor cuvintele,
aerul,
dinții,
mă doare carnea
și eul.

și.

mă sufocă diavolii
zilelor pînă-n moarte.