potir de sânge cald aburind în
propria descarcerare
.... prelins din
rătăcirea hărăzită gândului meu făcut pasăre în
râvna-mi către tine
... multiplicat la infinit în
linii și cercuri multicolore
concentrice
fidele pentru totdeauna lor însele
el poartă mireasma trupului meu și
al tău de la
început de lume în
matca de lapte a timpului-nepereche ce
nu știa să cadă în durere

prima rouă a dimineții îmi aduce de pe
lacrima stând să se prăvale a ochiului tău verde
visul purtat de căluțul de mare în
adâncuri nestăpânite de
nimeni și
poartă către tine
aluatul frăgezit în iasomie și neașteptare al
lăcașului de sub poalele tâmplelor mele
obrajii îmi ard
buzele tale sunt departe de
tine și
atât de aproape de
mine că
mi se oprește răsuflarea și
stau așa în încremenirea dulce a
unei eternități de-o clipă
timpul curge pe
de lături și
se varsă în
primul fluviu mai apropiat
se face altceva
uitând cu desăvârșire că
rostul lui era să
treacă
surâd victorioasă:
potirul de sânge se aprinde de la mine înspre
tine și
se face una cu
strigătul niciodată domesticit al
dorului din
noi