atunci când zâmbești
cerul își sărută pământurile
din potirul inimii tale,
răsfrânte petale se-aștern
pe nemângâiatele iubiri,
lacrimile timpului
nasc gheizere pe geana luminii,
timpul se-apleacă din rugă
la porțile frumuseților tale divine


atunci când zâmbești
tu sau eu
zbor de iluzii niciunde,
nu mai știu cine sunt
te cunosc după
parfumul lăsat
când te cer de soție să-mi fii
dar tu ești
demult rătăcită în mine,
nicăieri, peste tot,
frumuseți încâlcite-n amorul secundei
ce-ți stă să se-nchine

atunci când zâmbești
curcubeul inimii tale
unește cerul cu pământul
în poezie nescrisă,
ochii tăi sunt legăminte
ce tac frumusețea divină,
buzele tale tremura freamătul zilei
în amor cu nopți cristaline,
taina ce-o porți către lume
e limpede încrustată în flori și veșminte,
când zâmbești tresar celei trei lumi în extazuri
și știu că-i aproape Dumnezeul iubirii
de inima pură a vieții
diminețile îți cânta fericirea
din lira deschisă
spre lume

atunci când zâmbești
toate tac,
Dumnezeu se privește pe sine
fericit că sunt tu
iar tu ești
fragmentul său complet
de iubire în lume...