urât mititel și frumos
cum ai ajuns printre flori în balcon e-un mister
n-am vrut și nici gând n-am avut să-l dezleg
mi-ai cântat jumătate de vară pe-ascuns
pe furiș veneam să te văd
cum de știai că tăceai
te-am surprins într-o zi crăcănat pe
două fire de iarbă-n ghiveciul cu filodendron
speriat ai sărit pe agavă de-acolo pe dafin
dat în mintea copiilor ți-am spus că
sunt om pașnic că-s bădia ion și că-mi
place cum cânți zi de zi țe-am adus
câte-o brăzduță de iarbă și țe-a plăcut
eram prieteni

aseară n-a mai cântat
târziu la lumina lanternei că becul s-a ars
(ce coincidență)
l-am găsit mort sub o frunză de parma

în zori am citit o poezie a Niei un vers m-a șocat
"ne naștem în cea mai mare intimitate de doi"
și-am înțeles că urâtul acela mititel și frumos
n-a cântat pentru mine ci chema singutatic perechea
ca pereche la vers să se plinească ideea
și trăim și murim în cea mai teribilă singutătate-a lui unu
mi-am zis...