Îmi va fi moartea numai o plecare
Spre țărmuri noi, acum necunoscute,
Când templierii ultimei redute
Cad secerați sub zări amăgitoare,

Iar tu, înlănțuit, sub altă zare
Vei aștepta iertările pierdute,
Chiar dacă noaptea vezi că își ascute
O gheară de-ntuneric și teroare.

Și în zadar privești pierdut la steaua
Pe care nu am vrut nicicând s-o caut,
Pe când vestitul cântăreț din flaut
Pândește trupuri albe, reci ca neaua,
Dar lanțului de i se rupe zaua,
Vei face tumbe-n piesele lui Plaut.