... că petalele florii în veci nedăruite mie de către tine
s-au multiplicat și așa irizate cum stau în agonie de răsărit
par arcul de curcubeu absorbit în privirile fecundate ale poveștii încă nescrise
dar mereu la pândă să-și găsească un fel al ei de-a exista
... că vorbele nerostite sau pronunțate pe de lături
și-au eliberat astăzi din chingi discontinuitățile
și sorb cu nesaț nerătăcirile nepieirile împlinirile
... că lacăte zăgăzuitore cad zgomotos-lamentabil
în bezna din ochii falși și zgrunțuroși ai lațului din fier
își plâng sfârșitul nu e nimeni pe aproape
... că primăvara amânată se tot ascundea
dar azi ascunzătoarea nu mai este
... că uneori încerc să scriu poeme
astăzi modest mâine mai reușit
... că sentimentele mi se adună mă recompun
mă fac întreagă mie pe mine redându-mă și
că nu pot decât să-ți mulțumesc că ai venit fie și o clipă
pe aceeași cărare pe care și eu mă întâmplasem
în acea după-amiază de iarnă-primăvară

....................................................

las frunzele și vântul lumina și culorile să îți povestească