am visat marea
singur pe plaja pustie
încețoșat soarele mă privea ca un ochi cu cataractă
felie de pâine unsă cu unt râncezit sufletul
desculț la granița dintre nisip și apă priveam
depărtarea albastră până la cer

o amintire din clasa întâi c-un bloc de desen
derbedeu mititel în bancă pus c-o fetiță bălaie
toamna era tema ea desena aplecată copaci
cu boticu strâns atentă pe crengi rotunjea mere roșii
eu îi priveam lobul roziu și micuț al urechii
câ câ câ dragă tu nu desenezi era doamna
ba da am zis speriat și nu știu cum s-a vărsat călimara
poate costel când s-a-ntors că l-a luat de perciuni
mie mi-a zis schimbă foaia
nu peste mult timp a pus fetița din prima bancă
să strângă desenele
pe foaia mea rămăsese un colțișor alb
repede acolo am desenat un om
eram eu peste timp într-un vis de toamnă
singur și trist la margini de mare și cer
cu tine în gând plecato

la radio se spune că-i ziua mondială a inimii
îmi zic poate sunt reflectarea mării din vis
pată de cerneală pe foaie și inima mea
e-un calmar năuc pulsând în adânc
cum lumea întreagă nici tu să o știe...