cu toată nebunia de a nu regreta nimic
voi zâmbi politicos oricăror factori incisivi ai stresului
și inima va ști singură când să-și otrăvească poftele

într-o zi voi scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste
ca acel pacifist care a scris pe filiala de bancă:
,,și tu meriți! ești minunat!”
logică tristă: nu trebuie să fii minunat ca să meriți,
ci trebuie să te minunezi de cum se obțin acum meritele

trebuie să fii iluzionist și nu numai
trebuie să calci pe tendoanele celor care se
căsnesc să supraviețuiască în plină glorie a ultrajului.
înțelegi? trebuie să îi prăbușești pe cei slabi
ca un călău gustând sângele cald, de pe mâna vânjoasă
a execuției.

într-o zi voi arunca dintr-un aerostat petale de trandafir
peste cartierele ucigașe, peste cămine abandonate
de jos se vor ridica la cer lampioanele luminoase ale unor
copii care își construiesc case din lego,
speranțe din scobitori, fericirea pe stomacul gol.
și ochii lor vor fixa acele luminițe de încurajare pe bolta
cerului senin. palmele le transpiră și tremură de emoție.
râd și aclamă ploaia de petale la fel de caldă și liniștitoare
ca lacrimile părinților stoarse pe ascuns.

dar într-o zi vor fi niște oameni foarte fericiți.



* Justin Dumitru - ,,black aphrodisiac" ed. Tracus Arte, București 2014.