e momentul acela cînd universul dispare și
dispari și tu odată cu el te cauți peste tot și nu ești nicăieri
ca un tricou după care scotocești cu disperare iar el
e pe tine

vrei s-o iei de la capăt zbieri din tot pieptul pînă simți
că-ți pierzi mințile o nouă reîncarnare
cu privirile pulbere liniile din palmă
ți se umplu de sînge la fel ca anii trecuți și uitați

plini de lumini orbitoare tot ce vezi e
mintea înghesuită în spațiul dintre două gînduri ca șanțul
ce separă două piese muzicale
pe un disc de vinil

sau distanța dintre doi parteneri de sex
fără obligații care nu s-au mai văzut de o vreme
sau intervalul dintre două incendii ce luminează noaptea
o pădure deasă neumblată

ca o liniște separatoare de liniști în așteptarea buzelor
a căror piele uscată plesnește
cînd în aerul se umple de cuvinte de cuvinte
și furie