E un șuvoi pe strada cu sens unic, toată borne,
numerotate începând cu zero, de la minus nouă
și văd tot, mai de jos, se înălțând în pâlcuri largi și uniforme
leați ce tot sting lumânări, suflându-le pe una întâi, pe două
și tot așa, în marș de peste trei sute de pași ’ntre etaloane,
fără odihnă, parcă remontor e întors de-o forță nevăzută...
se scurg schimbându-și chip și formele de timp, după jaloane
și aruncă-n gropi, pe banda de serviciu, tot ce e căzut, căzută;
că pași s-au terminat și arcu-i rupt deci, ruta întreruptă,
iar gloata tot se înalță, stau la toartă doi, se mai despart, desparte
și aruncă, înapoi la punct de start, unul de-al lor, creația începută,
ce intră în șiru-i destinat, în alaiul nașterii, prelins spre moarte,
la capăt de-orizont fiind linia finală, fără un câștig, vreo cupă,
doar trec pe rând tot alți neobosiți, se poticnind ’n alt ”finish”...
și-un picur uriaș atinge sticla privitorului; cu-o lupă
își întorcând privirile ’nspre neant... cu semn de mână într-un cruciș!
10.05.2013