De simți că ai pierdut iubirea,
Să faci să nu te pierzi cu firea...

Căci, ea, iubirea, oh, iubirea...
O defini dânsa trăirea...
O sta pe-un pian căzut în mare
Cântând o dulce alinare;
S-o balansa pe-un cub, în club,
Ghidată de baszatul sub;
Ședea-o-n capăt de șarade
Șoptind nemaivăzute-ocheade...

Dar niciodată, nici-... o-... da-... tă,
Oricât o fi ea de bărbată,
Gen... “iubire dintr-o bucată”,
Spălată-n rouă... apretată,
Stând țanțoșă în fruntea lumii
Și conducând în luptă-atomii,
Întinsă fiind pe mii hectare
De victime colaterale...
Nici că va decreta vreodat`
Ca vreun inim, ce-i afectat,
Să moară, nefiind îngropat
Ci, pur și simplu, ferecat!

C-așa-i iubirea, oh, iubirea...
Te-mpinge să te pierzi cu firea,
Să intri-n bătălia cruntă
Având putere absolută,
Iar după ce-i gata pierdută,
Dânsa se face dispărută...

Dar n-o-nghite cu totu` zarea
Și-și face iar... și iar... intrarea;
De jos te strânge... te-oblojește...
Spunându-ți că ea... te iubește.

Ducân-du-te în lumea ei...
Lăsându-te să-i faci ce vrei!

P:)