ploaia asta bătrână care ne bântuie încă din utere
ne răscolește indecent prin mormane de oase.
ne dezgroapă înainte de a fi înmormântați
doar ca să ne lanseze pariuri în favoarea dezmoștenirii
și ne somează: oricând poate fi ultima zi

ploaia asta ca o fată trecută cu puzderii de cocuri albe
încâlcite și rele și-a uitat secera, nu și vorbele cu care
ne incizează intimitățile și le pune la conservat
în locuri deloc sigure, de unde vor fi smulse, dezrădăcinate
de prima decepție. de prima negație. de primul abandon...

ploaia asta amară îmi întinde scofâlcit trupul galben peste respirația
unghiilor tale putrede, încă întregi, cu care sapi în țesuturile mele
mai abitir decât pe table rupestre. pe pergamente. îți acoperi ochii și cânți:
Aliluia! Miserere Domine! Aduceți felinare și ucideți-le lumina!
În numele ploii ăsteia bătrâne ce ne-a îmbibat gândurile ca pe o vată
indecent așezată pe răni ireversibil deschise. proscrise la supurat

.... doar așa se va face dimineață

........................................................................................................

ploaia asta bătrână umezește cloroformic suflete
se așază-n genunchi și strigă drăcește că ne-a subjugat
ploaia asta bătrână... ploaia asta bătrână...