îmi frec coatele de frunze să alung rugina
ce mocnește
înainte de venirea iernii în oraș
oglindindu-mi astfel
sufletul ce-i încă
visător când amorțit când pătimaș

îmi turtesc mai tare de vitralii nasul
când rafala dezgolește-o coapsă de femeie
sunt Ucigă-L Toaca! doar vecernia îmi stinge
huruitul lanțului de care-n loc de cruce
fiindcă nu votez am atârnat o cheie

bate vântul bate ploaia oamenii se bat
pe-un ciolan ajuns în scurtă vreme hârcă
limba clopotelor nu o mai vorbește nimeni
ceasurile au rămas în urmă să le potrivească
nimeni nu coboară nici nu urcă

în curând zăpezile vor vărui urâtul
(înger, îngerașul meu, tu ești român?!
a răspuns?! mi s-a părut...) doar bate vântul
nu mă pot împotrivi să îl îngân