obișnuit să râd pe rotisor topesc din când
în când grăsimi de gând să picur jarul
nu să-l sting ci să-i mai dau o pară
m-aud cum sfârâi nu mă frig
de ce mi-i frig

a câta oară sunt rotit pe jar lumesc
în osia acestei vieți pe pari de lemn
de lemn câinesc plin de otravă
plesnit pe ici pe colo decojit fumeg tăcut
luat de vânt plăpând
reînnoiesc idei făcând împletituri
de ce de scrum

ca ieri ca mâine și acum
altcum de ce nu pot să fiu de ce rămân
același mal lutos și încăpățânat
la val de ce mă-mpotrivesc de ce nu pot
să jinduiesc la pat de flori de mirt
în care huzuresc atâți... ci plapuma
o-ndoi să mă-ncălzesc
mă-nghemuiesc și-apoi de ce cu detașare
mă privesc dintr-un alt unghi și spun
că mă prostesc cu îngâmfare

de sus privită lumea nu-i nimic pământu-i
corp ceresc și-atât pe rotisor de-aceea
oare râd că-s fericit că mi s-a dat
să fiu un pumn de țătnă vie
cu suflet inimă și gând ...