Când dormi îți mângâi obrajii și e ca și cum aș trece cu degetele pe luciul apei
Mi-e frică să mă văd în tine și uneori tulbur așezarea firească a lucrurilor
Ce ar fi să ne fărâmițăm unul în fața celuilalt, să începem de la unghii
Să sfărâmăm mai întâi sângele în cuvinte, în litere, apoi carnea și tot așa
Până păsările vor veni și vor mânca grăunțele risipite din noi chiar acolo
În camera ta se va întâmpla, oamenii vor cerși sub balcon cioburi de mantre
Cu care își pot tăia nu doar venele și gândurile toate se pot smulge
Ca niște ghimpi prelungiți în afara ființei, ar fi bine să începem
Să zdrobim lumina dintre noi unul în fața celuilalt, exact așa cum fac soldații
Întorși de la război care-și găsesc iubitele măritate, cumva cu ură
Să sfărâmăm între noi fumul, ceața, orice urmă lăsată în piele
Tot ce se poate cuprinde și necuprinde în îmbrățișarea noastră
Orice e viu se va opri din vietate, orice e mort se va opri din moarte
Va începe să plouă, să ningă, va fi soare în același timp
Nu va mai fi Est, Vest, om mani padme hum, om mani padme hum…