Pământul e moale
așteaptă corpurile noastre, prima zăpadă.
Totul cade lustruind colțuri de soare obscur.

De astăzi sunt un copil cu inimă mică. Deschid
ferestrele și întâmpin oamenii care se întorc noaptea în casa mea,
oameni care fac liniște în loc să bată la ușă.

Tiptil, mă apeși sub pulover. Nu știu de ce căldura care vine de la tine
mă ține aprinsă ca un lampion, uns
și dat drumul târziu.

Se arde flacăra repede, tu mă înveți să uit,
să subliniez în cărți tot ce-i înfricoșător de frumos
tot ce poate fi închipuit
o durere

Iar tu
numai tu
ești o liniște.