când aveam spatele transpirat
și spuneai: iar ți-am aburit pielea
apoi mă ștergeai ușor
ca și cum ai fi șters o oglindă
și spuneai: mă văd în tine
uite-mă când eram mic
și râdeam, râdeam
mergeai cu degetul pe șira spinării
și parcă erai un copil
care urca fricos pe o scară
făcută din lemne putrede
care avea să ducă
la un cuib de rândunici
lasă-mă cu neroziile
și insistai să mă convingi
că spatele meu e o oglindă magică
și că ai vrea să scrii o carte
despre lumea de acolo
despre poduri și mlaștini
și râdeam, râdeam
n-ai tu arme să pătrunzi
în adânc, tu vezi doar luciul
poveștii, care știu orbește
orbește, noi ce sărbătorim azi?
nașterea sau moartea
nu-mi dau seama
pe unde suntem
și râdeam, râdeam
ne luam de mână
și ne aruncam de pe stânci
unul în altul
până storceam raze de lumină
și cai înaripați se nășteau
între noi