pasărea a căzut din cer. vino să stai lângă mine!
nopțile care urmează vom priveghea. așa trecerea va fi mai lină
în așternut de zăpezi mâinile tale îmi vor cuprinde tâmplele
acolo tăcerea își va alege cuvintele pentru recviem și neuitare
lasă-ți sângele dincolo de tine. numai așa vom putea ridica în noi
valul acela uriaș venit dinspre izvoare în care tristețile se fac îngeri
și ne mângâie ochii. și ne schimbă lacrimile-n semințe de lumină...
se-ntunecă. acum nu mai suntem ai noștri, ci ai căderii în celălalt cer
oglindit pe rând în sufletele noastre pribege căutându-se
slujim aripilor desfăcute până ce semnul de foc se va arăta...
drumul se-mparte în două: pelerini vom fi succesiv pe fiecare
cuibul e gol. lasă acolo o urmă din inima ta. gândul meu o va acoperi.



nori albi ne îmbracă frunțile. de acolo se va naște primăvara: nu pleca!