Ard clipele pe arca timpului domol
La răsărit a reapărut furtuna
Miros intens de flori de câmp, frivol
Dă buzna peste ea minciuna.
Pe jos, acolo-n univers
Minuscul, dar nu neînsemnat
E-o cazemată de furnici, ce-n vers
Clădesc castelul cel ce-i mult visat.
Paradigme se rostogolesc la vale
Lăsând castelul într-un nor de fum
Stau pironit în ultima mea cale
Cea de parcurs spre ce-i ultimul drum.
Senzațiile se topesc inconfundabil
N-a mai rămas nimic din ce e bun
Am sufletul pe-alocuri inundabil
Doar zâmbetul ștrengar drenează acum.
Tu ești aici și ești chiar și departe
Doar relativul ne mai scapă starea
La cel izvor vin iar să se adape
Dorul nebun și ea cumplita jalea.