agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-04 | [This text should be read in romana] |
Cuvintele sunt ruginita lege veche
și-aș vrea ca din pământ să le urnesc într-un șirag, mărgăritare fără de pereche și suflet cald și pur să dăruiesc. Demult, naintea mea s-au strâns decoruri iar viitorul e deschis, vom mai vedea, trecut-au lacrimi, plâns și doruri pe-acest pământ, pe țara mea. Un neam recunoscut al oamenilor mari arau pe-aici cândva țărâna noastră, neînfricați se veseleau cât erau tari, iar moartea le era scumpă nevastă. Drag le-a fost să stăpânească acest pământ nespus frumos, bogat, aveau pășuni, aveau și oi să pască, în marii munți aurul cel mai curat. Pe umeri ca de zimbri ei purtau acel păr lung în semn de libertate, iar printre ei ca tarabosteși îi chemau pe cei cu cinuri mai înalte. Și ce-i al lor dacă nu firea ce-o vezi și azi la vreun țăran, vorbirea, portul, chipul și iubirea de ăst pământ și libertatea cestui neam. Aievea-mi pare că aud acum loviri încete, tari pe nicovală, ieșeau din mâinile fierarului prin fum acele arme tari ori podoabe de fală. Femeile cu salbe și fibule-n veșmânt, cunoaștem dar un semn de castă; erau un neam cochet pe-acest pământ și știm de cloșca de-aur că-i a noastră. Câmpiile o hrană-mbelșugată aduceau și viile cea mai de preț licoare, olari bătrâni neîncetat munceau să pună rodu-acesta în ulcioare. Iubeau munții înalți până la cer Și-i slăveau pe zei pe Kogaion și-și întăreau voința lor de fier s-alunge al lașității demon. Roma avea respect și frică, nu îi chemau barbari, ci daci și chiar spuneau în Grecia antică, că ei sunt cei mai viteji dintre traci. Grijind vechea țărână tot mereu, iubind acest pământ plin de sudoare, nu ar fi dat din el niciunui zeu atâta timp cât unul mai era-n picioare. Ochii hapsâni ai Romei priveau cu viclenie, nu le-ajunge lumea întreagă ce-o aveau, doreau cu-atât mai mult această bogăție cu cât mai darnici dacii se-arătau. Și-au înălțat romanii fiu Traian crescut prin fier pentru război, născut hispanic dârz iar nu roman, strateg dibaci ce nu da inapoi. S-a potrivit acelui timp un dac pe nume Decebal, un trac bărbos puternic cum e trunchiul de copac și ursul brun din munți fioros. Acești doi munți s-au întâlnit atunci, izbindu-se și lumi cutremurând; lupoaica mitică ce a crescut doi prunci stindardul cap de lup a-nfrânt. Atâta sânge-a curs prin văi din munți și-a sângerat pământul tot al nost, și tineri, și bătrâni purtau pe frunți picuri de sânge, al libertății cost. În inima imperiului au dus istoria războaielor în piatră scrisă, un legământ cu dacii ce-au apus spre a-și păstra țărâna neatinsă. Mulți trist privesc acum povestea lor, iar ochii de muiere-ar sta și-ar plânge, dar cum să naști din tine un popor de libertatea n-o plătești cu sânge.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy