Sclipirile
din privirile ochilor ei
păreau o chemare,
ce nu putea fi rostită
din prea multă dragoste,
chemarea florilor pentru albine,
a înălțimilor pentru cutezători,
chemarea timidității,
și-a simțurilor.
O chemare ca un magnet
lipindu-mi ochii de la ea
cuprins de neliniște
fără să știu de ce!
O priveam năuc
Ca pe ceva ireal
de parcă avem înaintea ochilor
frumoasa zână din basmele copilăriei
O priveam minunându-mă
iar sclipirile-acelea
mă atrăgeau tot mai aproape.
Era o chemare fără glas
care striga-n interiorul meu.
m-am apropiat tot mai mult
până când mâinile noastre s-au atins,
degetele ni s-au împletit,
Atunci, învingătoare,
buzele noastre s-au întredeschis
tremurând de nerăbdare
să răspundă chemării,
chemării fără glas