în goana secundelor timpul se naște și moare
o simt subliminal cu toate celulele
după n zile nimic nu rămâne din cel care sunt

pe o fotografie în care azi nu mă recunosc
am scris la moment niște versuri zâmbesc
acum nici nu le-aș mai gândi

scriu ce simt ca și cum aș face mereu haine noi
pentru suflet și tot le dau de pomană că încă e viu

de vor fi adunate-n vreo carte curioși nepoții mei
vor cotrobăi în garderoba sufletului care am fost
am trăit în goana secundelor
și puțin câte puțin am tot murit

va fi mai mult decât veșmântul mucegăit găsit
în mormântul tatălui meu pe care-l
pot citi cu lacrima numai eu...