La mese am stat, mimând mari disperări,
Cu prietenii la îndelungi libații,
În noi vedeam salvarea astei nații,
Răspuns găseam oricărei întrebări.

Vin visătorii altor generații
Cu zestrea neștirbită de candori,
Iubiri de-o clipă fiindu-le comori,
Cu fericirea-ntreagă, nu în rații.

Himera lor o fi acea măiastră
Ce-mi subjuga și mie altă dată,
La ani puțini, ființa mea curată?

Zburam cu ea în apa cea albastră
A cerului pe care prin fereastră
Pot să-l mai văd: ea nu se mai arată!