Iubito, tu, fragedă dimineață, întinzându-ți roua privirii
Peste departe al clipei hotar, însetată și rază,
ochi de felină storcând noaptea
până la ultimul strop de lumină.

Ca o adiere te-nvârți fir de argint,
de-asupra visării, subțire
și-n jurul inimii mele, și tot mai ușoară, mai vie,
mă strângi, ca îmbrățișarea zării cu marea.

Iubito, tu, trenă din lacrimi de crini,
țesută-n mireasma petalelor lor dantelate
Vei fi aievea purtând peste sânu-ți opal,
Tu, mireasă, albă fecioară, zbor clar
și rază și fragedă dimineață.