bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viața

în lanț merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca și când cineva i-ar fi frânt picioarele
și nu i le-a mai putut pune la loc

de acolo un os de vis
fosforescent îmi amintește
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic

mă mai auzi
mă mai cunoști
în mâinile astea ai ținut hățurile unui nărăvaș

m-am dus departe pentru o dragoste
dumnezeu
știe cum e să fii părăsit
nu se plânge doar eu fără tine
sunt zăpada străpunsă de un fir
care explodează la atingere

când tu te lași pe mâna lui

(5 martie 2015)