timpul se adună aici
în măruntaiele poveștii tale
umbra-mi rămâne stingheră
pe dinafară
nu știu dacă mâine
va cădea în sfârșit
ploaia aceea
care făcea cândva să ne crească
oasele unuia într-ale celuilalt
mimici arcuite într-un curcubeu comun
muzici de harpe șerpuinde în trupul unic
în duminici în care puful de păpădii
incită simțurile unor oameni mari cu vocație de copii
și nu pot sau nu mai vreau
să încerc
să dau cortina în sensul în care
chipul meu nu se mai pierde ca un ecou
e frig
pe cărări înguste
îmi țin echilibrul de coroanele teilor
în gând se cutremură floarea
acolo își așteaptă ceasul
pentru ea e încă devreme
cuminte nu întărâtă timpul
e martie și e târziu
pentru mine
orologiile vechi o iau neîncetat înainte
dacă nu aș fi ratat dimineața aceea
oare ce aș fi fost astăzi?!