Cu amfore la picioare,

În care vinul e praf aromat,

Mumiile poeților visează lumea,

Predică voci stinse de vânt uscat:

Metafore amfore cu nori sagotieri,

Și fierăstraie voltaice, melodice, turnați ape vii,

Peste mugurii de sare ai ciolanelor, electrizați,

Coloniile de celule resemnate, remediați centrala ambroziacă,

O, voi! răbufniri ale trăznetelor wolframice!

În grotele lor regale unde înnoptează de veci...

...

De multe ori termini ziua la fel de sărac

Cum ai început-o, ai dat la odorob în

Ape tulburi, foamea de ființe vii.

...

Te consumă

Frica de proză, robotul care ne hrănește,

La care cerșim fi-ri-mi-tu-ri-le vi-ta-le,

(asfaltul bălțat ca o hienă hohotește

în fața porții metalice), banchize de beton

În derivă, zorile crenguroase, invazive,

Balansul iguanodonilor nopții îndepărtându-se,

Piroscaful furtunilor de vară,

Trombonul de alamă al soarelui,

Sunând deșteptarea.
...

E posibil să fiu un polenizator.

Portalurile de culoare ale trandafirilor,

Zorile oxidate, ziua va părea de aur, de aur,

Secundele jonglate de un clown bizar, apărem

Ca porumbei și dispărem ca iepuri, apărem ca po-

rumbei și dispă-

rem ca ie-

puri.

Mesagerul arctic,

Un sens al osândei,

Frica de proză.

Autoparia, infuzia de ostracism,

Tortura amprentei pe

Foile imaculate,

Norii ferfenițe și tristul om

Martor al potopului, congelat în

Icebergul galben al soarelui,

Manechin în vitrina fericirii,

Sedus de

Formele divine ale

Dicționarului,

Capul filamentos țese

Propria galerie de umbre.