deja îți ruginiseră genunchii
în havuzurile rugăciunii
palpai dumnezeirea cu toți sânii tăi
zori de ziuă iară
cu sufletul scos pe dinafară
ți-ai scos din teacă dinții spre a mușca
la flacără de tine tot ce-i ud se usca
din înalt,
se usca ploaia aceasta pe asfalt
nu mai rămânea nici un grăunte de apă

oftatul îmi scapă
ca într-o rupere de plămâni
în încă scânteierea minelui mă amâni
beat de supă
pe buze îmi înflorea țigara de după