uneori facem liniște ca să ascultăm
zumzetul pe care îl fac piepturile noastre cînd se ating
două stupuri de albine care se mută într-unul
eu îți spun de pe acum că în fiecare din noi
mai e cîte un cer cu toate ale lui
pe care ne apucăm să numărăm norii
și uneori mai plouă

alteori facem liniște doar ca să ne auzim pe noi înșine
cum lovim în inimă ca un clopot al cărui miez e nemișcat
și restul nu e tăcere
e lipsa aia de sunet de dinainte de liniște
cînd sunetule se întorc prin ele cum putea întoarce
bunica atunci cînd croșeta șosete de pe față
pe dos

și știi că după această liniște se aude cum totul vibrează
e tumultul care antrenează totul
îl pune în mișcare îl face să se rotească
e tornada gigantică ia orașul îl învîrte
clădirile se rotesc străzile se mișcă asemenea limbilor unui ceas uriaș
la care o secundă măsoară cît o viață
tu stai și privesti mut vezi cum vîrful tornadei
îți sărută vîrful inimii