suflete eviscerate în veșminte
croite nu pe măsură
tresar se dilată nu se re-cunosc
alteritate... alteritate... alteritate...

în odaia timpului linii se desfac
urme pe banca uscată
ceruri pasc nostalgii. aripi-aripi-aripi...

pe umeri se adună o idee
din ce-ar fi putut deveni

... acea întâmplare...

gândul tău încă odihnește
în mine se înnoadă cuvinte:
nu le mai pot desluși

pe serpentinice uși un duh:
încercase cândva să ne-apropie
azi e clownul
pe soclu în frac cu lornion
răcnește de singurătate

a mai trecut încă o zi

nu cerșesc nu iubesc nu știu
dacă am făcut-o
la modul serios
vreodată

poate mi-a fost teamă
de mine
am preferat să-mi pudrez obrajii
în roz totul părea suportabil

o damă de cupă căutându-și asul
într-un fel mult prea personal
mi se spunea „fata cu zâmbet de primăvară”
la un moment dat am crezut chiar și eu

eclipsă și... frig... și... aprilie...

... poate o să-ți mai scriu...