Într-un somn profund, într-un adânc letargic,
Când cauți vindecarea și-n "delta" te scufunzi,
Tu nu știi calea minții deși nimic nu-i magic,
Te ajută ea, anestezista, și în inconștient pătrunzi.

Așa cum zi de zi, soarele ajuns la orient,
Ne dă exact lumina pe care o vrem cu toții,
Așa și ea, cu grijă, cu muncă și talent,
Dozează propofolul în exactele proporții.

Odată vindecat ai o tendință proastă,
Să o ignori cu totul să nu-i zici vreun cuvânt,
Când afli că e doctor deja te lasă mască,
Dar trece cu vederea și nu te-njură-n gând.

Tu, domnișoara doctor, cu inima răcită de gerul de afară,
Să n-o iei mot-a-mot, la figurat vorbind,
Supraveghetor de somn, vreau să te văd zâmbind,
Și asta să se-ntâmple de fiecare dată,
Când versul meu de-artist îți mângâie sufletul de vioară