îi păstrezi în memorie numărul de telefon,
de câte ori ți-l amintești uiți
că sirenele se ademenesc cu ciocolată,
chimia ți se alterează,
creierul îți decolorează visele
îți leagă speranțele cu mâinile la spate,
te întrebi dacă e bine
să-ți îngropi nefericirile
în același loc
de unde pleacă punctul vostru de referință
dacă tindeți spre infinit
fiecare din alt punct cardinal

ți-ai făcut bagajele,
îți cari deja iubirile în spate,
e modul tău ciudat de a invoca ploaia,
de a redescoperi secretele,
care ți-au adormit plângând prin minarete,
în așteptarea orei de rugăciune
care să le ierte de păcate

ai o rezistență cronică la serotonină,
între noapte și zi,
între iubire și ură,
între a fi și a nu fi,
între ieri și azi
nu mai vezi nicio diferență
ceasul biologic nu-ți mai trezește nici o emoție
știi că ești vulnerabil la o singură limită
dar îți spui mereu că
nicio eclipsă nu va rămâne nepedepsită,
dacă un flux nu mai poate ascunde
o iubire într-un șir divergent