am rămas tristă
că nu înțeleg graba timpului
am rămas locului privind la oameni
la gesturile lor disperate de-a avea mai mult
dar vezi tu că
în timpul lor am pierdut un pantof
și rochia de mireasă

azi privesc la graba iubitului
a morții
la graba întrebărilor
nu știu de ce caut semne comune
între mine și un altul

două paralele unse cu otravă umblă dezbrăcate pe stradă

mi-ai spus că timpul fugărit nu are semnificație
că amintirile agresive atacă memoria
mă mințeai frumos!
ce dracu?
traiectoria dezamăgirii vine de la lipsa vocației?
chiar sunt o respirație simplă?
ale cui sunt cuvintele astea complicate?
uite cum piciorul calcă pe nisipul păcatului
și cum pământul calcă pe morți și pe ape
prefer să privesc lampa de gaz seara
prefer să n-am nimic
ori să am buzunarele rupte
mă ghemuiesc în fiecare anotimp
lângă perna asta mică
și-mi imaginez copilăria acum
așa că-mi uit de durere și de încruntarea privitorilor

mă ghemuiesc singular lângă multele nimicuri
adorm permis și descompus
în tot ce mi-am dorit să am în plus