pe câmpul dintre macii uscați
și biserica din zare
stau anii mei viitori
ascunși prin tufișuri ca iepurii sperioși
sau ca fazanii cei greu de prins în bătaia puștii

noaptea a venit pe furiș
cu coapsele pline de vânătăi
căci ziua s-au treierat absolut toate
amintirile voluptuoase

mai rămâne un timp
pentru demnitatea unui țipăt reprimat
pentru un ultim scâncet al animalului senzitiv
pentru o ultimă eternitate
mărginită de capetele țepoase ale ciulinilor
pentru o ultimă haltă de tren
năpădită de troscot-

dintr-un decor minimal
salut curajul celor care au plecat
fără să știe unde-
ieri încă se jucau cu pietre sclipitoare
până la cel deal treilea cer urcau
chiotele lor
precum zeii râdeau de nestatornicia munților

fără să vreau
văd câinii nimănui
hăituind spaime imbecile
abandonate în grabă
la marginea câmpului rămas liber