La sfârșit de drum, am ajuns acum,
Lumânările-n altare-au ațipit.
Strâng fără habar zile-n calendar,
Și-un refren ce spune p l e a c ă,
t e – a m i u b i t…

Am pierdut averi, am avut păreri,
Mi-am dus crucea singur până la final,
Tânăr și frumos, visător am fost,
În vârtejul vieții, cinic și banal…

Și din toate câte-au fost,
Într-o lume fără rost,
Am păstrat acest refren,
Care vrea să fie-un semn,
Pentru calea ce-o avem…

Sigur peste ani, mă voi întreba,
Dacă-s toate bune pe la voi.
Și poate cândva, te vei întreba,
De ce suntem singuri amândoi.

Un instinct primar, mă încearcă iar,
Chiar de anii noștri-s argintii,
Hai să ne-ntâlnim, ca în prima zi,
Mâine dimineață în copii…