zburdă haotic zeii căzuți
de pe sărma prea-ntinsă
se cred oameni
și tânjesc un dram de-absolut –
un fel de halucinogen

poeme instant se vând la plic
ilicit
pe la colțuri de galaxii –
poeții au nativ fruntea din grafit
dar ei nu știu asta
și o tot izbesc de muchia hârtiei
(mereu același prag)
când ar putea pur și simplu
să cumpere câte poeme vor
costă doar un nasture
care încheie-descheie suflet de trup -
de asta unii nu par a fi nici oameni și nici zei
au doar o aură de secăn’hend
și privirea rătăcită definitiv

cuminți se preling turme de zei
cu burțile umflate
ca de lucernă
au obosit să mai creadă că vor putea fi oameni

măcar colecționează plicuri goale
și fac schimb cu ele între ei

zeul zeilor ar da să aplaude
dar ce? - și iar trage sârma...