Din jurnalul unei tipe necunoscute

am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.

Am senzația că v-am mai spus asta.

Continui să cred, că sfârșitul lumii a fost anul trecut

iar acum orbecăim într-o pungă de timp,

căutând altă lumină și alt întuneric.

Noi rătăceam resemnați intrările din noi.

Uneori, femeia erai chiar tu,

alteori erai doar o imagine, cu aceleași detalii.

Întunericul meticulos pășea în urma noastră,

ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.

Pierzând simțul tactil,

o vreme pipăibilă și bună

se scurgea, printre veșnicii înnoptate.

Din câte știu, n-aveau nici lună!

Aș fi putut să mă ridic și să plec,

recunoscându-i lui Dumnezeu

zilele pline de bârfe și minciuni...

dar afară e-o bătaie cu manuscrise

și poemele grele făceau pagube mari

în rândul poeților noștri buni...

dar departe de bunele edituri!