o întrebare pun
și prima diferență apare
necuvântătoare poate dar nu așa cum se-arată în dicționare
cu verbul cangrenat în pântec se respiră greu
e clar n-am să ființez cu dezinvoltură
repet obsesiv
trebuie să trăiesc ca un om
în măsură prea mult (li s-a părut unora)
prea puțin se leagă de comun
ca un om
să tac viața frumosul
sieși asemeni
incapacitatea de a șterge din amintire prima vibrație
scara pe care oscilează potențe
înfierează genunchi dă amplitudine aripii
ce se percepe sau nu ține de subsolul paginii litera-i mică
aproape ștearsă
nimeni nu citește adnotările
comunicarea tribală și-ar putea revela forța
să eviscereze inima focului
muntele își rotește prea încet tăcerile
prometeii nu se eliberează în vene ușor precum o toxină
dar vulturii îmi țin spațiul în echilibru
văzduhul aprinde vertebra
doar atât cât zborul să facă aderența perfectă
ventuze albastre absorb amprenta mea
energetică

mâinile nu vor să-și descarce puterea
în orice atingere
iarba fiarelor mănâncă din creier fără să descuie lacăt

cel ce nu crede în cerul de dincolo de umbra lui
își bea întunericul cu înghițituri mici
chiar cu oarecare satisfacție

cum să decojești armura de carne reptiliană
luminii să-i simți strălucirea