e șase și-întunericul coboară să se-adape
un pește se azvârle ca să prindă luna-n gheare
pescarii își afundă plasele în noapte
și scot doar urma stelelor căzute-n mare

e-atâta liniște ce plouă-n picurate lacrimi
încât nici răsuflarea valurilor nu răzbate
de n-ar fi voal de spumă ce rămâne-n urmă
le-ai crede fugărindu-se prin altă parte

fost-am trimis ca să mă-mpac cu mine
tăcut să-mi scutur neputința oarbă
să las întinderile să mă cearnă
să mă adune și să mă aline

departele mi se strecoară-n suflet
și-aproapele mai tremură în zare
mi-e dor de cel plecat pe calea morții
plută strivind ocean de resemnare

pe-al apei drum cuvintele mă poartă
pe scutul coamelor de val supuse
tăcerile mă-îmbracă în uitare
cernută-n tainele de mult apuse